Acatistul Sf. Cuv. Parascheva
(14 octombrie)
După obișnuitul început se zic condacele și icoasele:
Condacul 1
Preacuvioasei noastre maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi nevrednicii păcătoși pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăți al Mântuitorului nostru, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Icosul 1:
Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeștile lăcașuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând și fire slăbănoagă, ai știut a birui toate puterile vrăjmașilor prin buna înțelepciune; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, înțeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferință;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, liman lin și neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 2-lea:
Așa împăratul tuturor răsplătește biruințele. Așa mâna proniei cea nevăzută întărește neamul omenesc, îmbrățișând cu credință cele de dânsa rânduite spre mântuire. Pentru aceasta să ne depărtăm de nelegiuiri; până când vom petrece în păcate? Doamne, întărește inimile noastre ca să-îi cântăm în fapte bune cântarea îngerească: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Preacinstită fecioară, către tine am năzuit, către tine care de multe ori ai luat pe sfinți și pe îngeri în ajutor la pământeștile ispite; fii acum și pentru noi grabnic folositoare, căci te-ai învrednicit a intra înăuntrul casei Mirelui cu candela luminoasă, precum ne-a povățuit Mântuitorul Hristos, și primește cântarea aceasta:
Bucură-te, mărgăritar neprețuit al visteriei noastre;
Bucură-te, floare nevestejită a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, temelie neclintită a creștinătății;
Bucură-te, a fecioarelor înzestrătoare
și rugătoare către Maica lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare a preoților cucernici;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a străinilor;
Bucură-te, fierbinte mângâietoare a prigoniților;
Bucură-te, milostivă povățuitoare a văduvelor;
Bucură-te, învingătoarea dușmanilor;
Bucură-te, izbăvirea tuturor celor ce te cheamă spre ajutor;
Bucură-te, mare folositoare a sufletelor;
Bucură-te, vindecătoarea de răni a trupurilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 3-lea:
Spre tine pururea nădăjduim, de multe boli și primejdii s-a izbăvit țara aceasta, alinând și prefăcând mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră de la Dumnezeu, în bună și milostivă îndurare, prin ale tale rugăciuni; dar și acum îngrozindu-ne marile nenorociri, la tine năzuim cu lacrimi, să ne ajuți, ca să scăpăm din primejdii și să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Epivata, văzând lauda pământului ei, răsărind dintru ale sale, cu bucurie te-a întâmpinat, preacuvioasă, mărturisindu-te cu mare cucernicie; iar noi, care în urmă ne-am învrednicit a dobândi moaștele tale, cum vom pute îndestul a propovădui minunile pe care le-ai făcut, de nu cântăm acestea:
Bucură-te, luminătoarea Moldovei;
Bucură-te, sprijinitoarea Epivatei;
Bucură-te, învățătoarea părinților tăi;
Bucură-te, ceea ce n-ai adunat averi pământești;
Bucură-te, adunătoarea cereștilor daruri;
Bucură-te, ceea ce n-ai primit hainele cele scumpe;
Bucură-te, cinstitoarea hainei smereniei;
Bucură-te, îndreptătoarea mândriei;
Bucură-te, cinstitoarea fecioriei;
Bucură-te, sprijinitoarea bătrânilor;
Bucură-te, osânditoarea dușmanilor;
Bucură-te, miluitoarea săracilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 4-lea:
Preacurată Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu, primește și ale noastre datornice rugăciuni de la noi nevrednicii, pe care prin mijlocitoarea noastră sfântă ți le aducem spre iertarea păcatelor și ne dă nouă pace și mare milă de la Fiul tău, Căruia îi cântăm neîncetat: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Celei după vrednicie și cu credință următoare a cuvântului lui Dumnezeu, care pentru buna cucernicie a primit darul vindecărilor și plată cerească, prin glasul Mântuitorului zicând: slugă bună și credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău, îi aducem cântarea aceasta:
Bucură-te, sămânță nerătăcită;
Bucură-te, trup neobosit;
Bucură-te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, aur lămurit;
Bucură-te, foc arzător plevilor;
Bucură-te, pământ de îndestulare;
Bucură-te, rodul pocăinței;
Bucură-te, alinarea relelor cugetări;
Bucură-te, aducătoare de mană;
Bucură-te, dătătoare de mângâieri;
Bucură-te, mijlocitoarea tuturor creștinilor către Domnul;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 5-lea:
Obosiți de truda gândurilor lumești ne-am deșteptat acum noi, ticăloșii, lăcrimând, că nu avem încotro întinde nădejdile după faptele noastre spre a ne liniști, nefăcând nici un lucru vrednic de mântuire și temându-se de tăiere ca smochinul neroditor, cădem înaintea ta plângând, Sfântă Parascheva, și strigăm: miluiește-ne, ca dimpreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu cântarea de mântuire: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Cine nu te va ferici pe tine, cuvioasă, că te-ai învrednicit a potoli prin nevoințele tale zburdălnicia trupului și a dobândi mântuirea sufletească cu cinstea cea neluată de mâini omenești a cereștii măriri? Sau cine nu te va ferici că ai străbătut prin viteazul tău cuget împletiturile vicleanului cele amăgitoare, și l-ai rușinat? Pentru aceasta primește următoarea cântare:
Bucură-te, turnul biruinței;
Bucură-te, ușa mântuirii;
Bucură-te, pavăza credinței;
Bucură-te, lăcașul statorniciei;
Bucură-te, chipul bunătăților;
Bucură-te, apărarea cinstitei cruci;
Bucură-te, închinătoarea ei vrednică;
Bucură-te, că prin al ei ajutor ai fost izbânditoare;
Bucură-te, că printr-însa te-ai făcut lui Hristos următoare;
Bucură-te, a biruinței frumoasă stâlpare;
Bucură-te, învingătoare a stăpânirii iadului;
Bucură-te, moștenitoarea cereștii măriri;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 6-lea:
Dar cum vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte vom lăuda mărirea faptelor tale, noi nevrednicii? Căci nici faptele, nici credința nu ne apropie de preacinstitele tale lucrări; dar mărturisind slăbiciunea noastră, ne rugăm ție a ne ajuta și a mijloci către Dumnezeu să primească cântarea: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Ne-au cuprins acum durerile ce nu sunt spuse, nici un ajutor omenesc de la nimeni nu așteptăm, toți ne-au părăsit deodată, până și plăcerile ce odinioară ne desfătau acum se luptă cu noi; vai de ticăloșia noastră, nu avem altă nădejde decât mila lui Dumnezeu și al tău ajutor sfânt. Pentru aceasta, ne rugăm ție a ne ajuta, vindecându-ne, ca să cântăm ție:
Bucură-te, leacul durerii;
Bucură-te, mâna vindecării;
Bucură-te, casa ocrotirii;
Bucură-te, raza mângâierii;
Bucură-te, cortul îndestulării;
Bucură-te, roua fierbințelii;
Bucură-te, mântuirea de boli;
Bucură-te, scăparea celor înspăimântați;
Bucură-te, izgonitoare de pagube;
Bucură-te, privighetoare neadormită;
Bucură-te, stea luminoasă;
Bucură-te, scară izbăvitoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 7-lea:
Doamne, cercetează și vindecă pe robii tăi cei cuprinși de durere, zice preacuvioasa, rugându-se neîncetat, că nu au reazem, nici mângâiere. Iar zilele grele sunt, și pentru că ne-am mântuit, să ne bucurăm și să cădem la Dumnezeu, pocăindu-ne și cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Nelegiuirile noastre, mulțimea strâmbătăților pe care le-am pricinuit aproapelui nostru, astăzi ne osândesc și nu știm ce vom răspunde mergând la judecată, unde toți ne prigonesc, toți se ridică asupra noastră să ne împileze; tu însă, o, prebună maică, care asculți mărturisirea noastră, mijlocește către Domnul să prefacă starea osândirii noastre în bunătăți, scoțând din inimile vrăjmașilor noștri toată urâciunea și te vom preamări cu laude ca acestea:
Bucură-te, mijlocitoarea celor greșiți;
Bucură-te, folositoarea celor asupriți;
Bucură-te, îndreptătoarea judecătorilor răi;
Bucură-te, scăparea celor judecați și osândiți;
Bucură-te, contenire a patimilor;
Bucură-te, nesprijinitoarea celor ce caută numai folosul lor;
Bucură-te, neizbândire a mijlocitorilor celor vicleni;
Bucură-te, domolire a celor puternici;
Bucură-te, înlesnire a slăbănogilor;
Bucură-te, stârpitoare a răutăților;
Bucură-te, izvorâtoare a milostivirii;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 8-lea:
Acestea grăind, ne liniștim, ne veselim și ne bucurăm; saltă sufletele noastre că nu-și vor râde de noi vrăjmașii noștri. Nu ne va părăsi Dumnezeul nostru până la sfârșit, pentru rugăciunile tale, preacuvioasă, ci trimițând mila Lui asupra poporului, precum este obișnuit, și noi, nevrednicii, ne vom împărtăși cu el de ale Sale bunătăți, cu care dimpreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
La toți vom spune minunile tale, în glas vom cânta prăznuirea ta, după datoria obștii care ți-aduce spre mulțumire: mărire laudei tale, îndelung-răbdării cu care te-ai încununat, nevoindu-te prin credință, mărire faptei celei cu statornicie urmată după pilda Iubitorului de oameni; pentru acestea grăim către tine:
Bucură-te, mireasă duhovnicească;
Bucură-te, cununa adevărului;
Bucură-te, toiagul biruinței;
Bucură-te, mărirea monahilor;
Bucură-te, povățuitoare a obștii;
Bucură-te, cinstitoare a cuvioaselor;
Bucură-te, păzitoare a sihaștrilor;
Bucură-te, pomenitoare a veacurilor;
Bucură-te, propovăduitoare a dreptei credințe;
Bucură-te, surpătoare a eresurilor;
Bucură-te, dobândire a slavei dumnezeiești;
Bucură-te, următoare a Cuvântului ceresc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 9-lea:
Pe sfânta folositoare celor ce sunt întru nevoi, toți cu bucurie să o lăudăm, pe cinstita Parascheva, că aceasta viață nestricăcioasă a luat în veci; pentru această mărire a aflat și darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Rău-cugetătorii prin tine mustrați fiind, se înspăimântă văzând slava lui Dumnezeu, cea gătită omului depărtat de păcate, în tine luminând, văzând taina cea necuprinsă a chipului măririi, asupra ta cuvioasă, că astăzi strălucește aducând credincioșilor daruri de vindecări; pentru aceasta ei s-au rușinat pocăindu-se și noi ne-am veselit, cântându-ți ție:
Bucură-te, izbăvitoarea noastră;
Bucură-te, povățuitoare;
Bucură-te, îndreptătoare;
Bucură-te, izgonitoare de rele;
Bucură-te, otrăvitoarea jivinelor;
Bucură-te, stârpitoarea insectelor;
Bucură-te, ferirea de năluciri;
Bucură-te, risipitoarea de grindină;
Bucură-te, aducătoarea de ploi mănoase;
Bucură-te, îmbelșugătoarea de roade bune;
Bucură-te, veselitoarea plugarilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 10-lea:
Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale, precuvioasă, că de n-ai fi stat tu, rugându-te pentru țara aceasta pe care o păzești cu precuratele tale moaște, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi ușurat de bolile care au venit asupra noastră, pentru păcatele noastre cele multe? Deci dimpreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Zidurile casei părinților tăi n-au fost puternice, nici îndestulătoare pentru a te opri de la mărimea hotărârii ce ai făcut, făgăduindu-te a îmbrățișa viață monahicească; pentru aceasta și depărtându-te de toată dezmierdarea și plăcerile lumești, haina cea scumpă cu a cerșetorului, venind de la biserică, ai schimbat-o, părăsindu-ți părinții ce te certau cu mustrări de la asemenea plecare. Deci cu smerenie dobândind cele preaînalte, de la toți auzi:
Bucură-te, trandafir neatins de viermele trufiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina de sus;
Bucură-te, patul nevinovăției;
Bucură-te, scaunul domniilor;
Bucură-te, sceptrul celor ce conduc;
Bucură-te, ocrotitoare neobosită;
Bucură-te, apărătoare neînfruntată;
Bucură-te, prigonitoare a celor ce ne ispitesc;
Bucură-te, cinstitoare a celor ce ne miluiesc;
Bucură-te, întăritoare a celor ce ne slujesc;
Bucură-te, luminătoare a celor ce ne mângâie;
Bucură-te, împreună-lucrătoare cu cei ce ne hrănesc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 11-lea:
Suntem plini de păcate, îndurate Doamne, și greu se luptă sufletele noastre gândim la judecată, căci ce vom face noi păcătoșii, năpădindu-ne deodată neprevăzutul sfârșit? Milă cerem, Doamne, milă Hristoase al nostru, căci nu avem chip de îndreptare; nu trece cu vederea rugăciunile noastre și pocăința, care în tot ceasul după păcate ne-a cuprins și primește ca pe o chezășie a bunei noastre voințe și a temerii de Tine, rugăciunea aceasta, pe lângă care }i-aducem mijlocitoare și pe maica noastră Parascheva, cântând cu dânsa dimpreună: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Mulți păcătoși mai înainte de noi și-au dobândit mântuirea umilindu-se. Cum dar și noi ne vom depărta de această nădejde? Către tine însă năzuim, preacuvioasă maică, și nu vom fi rușinați, nedepărtându-te de noi ca de păcătosul acela care lângă tine a fost înmormântat fără a i se cunoaște nevrednicia sa și pentru care ai cerut prin vedenie să i se mute trupul cel stricat de lângă moaștele tale. Deci ne rugăm, primește rugăciunile și lacrimile noastre mijlocind iertarea păcatelor noastre pentru că își cântăm:
Bucură-te, smerenie înaltă;
Bucură-te, fecioară neîntinată;
Bucură-te, comoară nedeșertată;
Bucură-te, maică prealăudată;
Bucură-te, mântuirea cea smerită;
Bucură-te, lauda celor cinstiți;
Bucură-te, mângâierea celor nenorociți;
Bucură-te, povățuitoarea celor rătăciți;
Bucură-te, buna mea sfătuitoare;
Bucură-te, preablândă îndreptătoare;
Bucură-te, sufletească veselitoare;
Bucură-te, grabnică ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Condacul al 12-lea:
Nespusă este mângâierea noastră, privindu-te, cu noi petrecând, ca un dar al lui Dumnezeu ce s-a trimis țării acesteia; că de ce boli am fost cuprinși și nu ne-ai vindecat; în care scârbe și nu ne-ai bucurat; de câte ori lipsiți, prigoniți și în războaie și tu ne-ai ajutat nouă, în totul plinind cuvântul Mântuitorului din Evanghelia Sa! Pentru aceasta cu smerenie dobândind dreapta cea preaînaltă la scaunul măririi, își cântăm ție: bucură-te! și lui Dumnezeu lauda cea cerească: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Izbăvește-ne pe noi, maică, de lăcuste, de gândaci și de toată răutatea; izbăvește-ne pe noi, maică, de foc, de grindină și de fulger; izbăvește-ne pe noi, maică, de chinul cel de veci și de ceasul osândirii și ne învrednicește a dobândi prin rugăciunile tale starea de-a dreapta în ziua judecății, prin mântuirea sufletelor noastre, ocrotindu-ne și hrănindu-ne în pace până la răsuflarea cea mai de pe urmă, ca să-ți cântăm:
Bucură-te, alăută duhovnicească;
Bucură-te, trâmbiță apostolească;
Bucură-te, făclie luminoasă;
Bucură-te, rază cerească;
Bucură-te, nădejdea oamenilor;
Bucură-te, izgonirea demonilor;
Bucură-te, tămăduirea rănilor;
Bucură-te, feritoarea de răutăți;
Bucură-te, aducătoarea de bunătăți;
Bucură-te, izbăvitoarea lui Vasile Voievod și a altor miluitori;
Bucură-te, sprijinitoarea și a mea, a smeritului păcătos;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
Ne închinăm lui Dumnezeu și cinstim sfintele tale moaște, Cuvioasă Maică Parascheva, propovăduind cu mărire și cântări toate minunile tale care prin darul lui Dumnezeu și pentru a noastră mântuire am dobândit; bine primită fă rugăciunea noastră, sfântă, și grăbește totdeauna a ne ajuta ca să cântăm cu bucurie isprăvile tale și slava lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori). Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Îngerii din cer cu laude. și Condacul întâi: Precuvioasei noastre maici.
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv. Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.
scris de Arhim. Serafim Karacalinos de la biserica Trei Ierarhi în 1818 |
Cinstitul Paraclis al Prea Cuvioasei Maicii Noastre Parascheva
Binecuvântat este Dumnezeul nostru. Împărate ceresc., Sfinte Dumnezeule., Prea Sfântă Treime., Tatăl nostru., Că a Ta este împărăția., Doamne miluiește (de 12 ori), Slavă. Și acum., Veniți să ne închinăm., Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea., Dumnezeu este Domnul (de trei ori).
Tropar, glasul al 4-lea:
Pe Sfânta Parascheva cea preacinstită, mireasa cerescului și celui fără stricăciune Mire, cu bucurie să alergăm toți credincioșii a o lăuda, căci ea apărătoare de la Dumnezeu s-a dăruit tuturor celor ce măresc petrecerea (viața) ei și izvorăște râu de tămăduiri celor ce cu credință cinstesc sfintele ei moaște.
Slavă: Tot acesta. Și acum. Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu. Apoi Psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule.
CANON
Cântarea 1-a, glasul al 8-lea Irmos: Apa trecând-o.
Aproape de scaunul Atotțiitorului stând, o Maică, rugăciuni pentru noi adu Acestuia, ca să dea tuturor iertare de păcate.
Prea Cuvioasă Maică Parascheva, milostivește-te și ajută la cererea robilor tăi.
Otrava șarpelui bând, de ușa iadului m-am apropiat cu adevărat, ci tu ceea ce te desfătezi de izvorul vieții, cu rugăciunile tale înviază-mă, preaslăvită.
Slavă.
Nestatornicia minții mele și viforele necuviincioaselor mele cugetări așează-le Cuvioasă și mă mântuiește cu rugăciunile tale, ca să nu mă duc în adâncul iadului.
Și acum.
Viața mea toată în dulceți și vicleșuguri cu adevărat s-a îndeletnicit, ci tu care ai născut pe Mântuitorul, mai înainte de ieșirea mea, miluiește-mă cu rugăciunile tale.
CANON
Cântarea a 3-a:
Irmos: Doamne, cel ce ai făcut.
Valuri de tot felul de boli și scârbe, cu dureri cumplite înălțându-se, afundă ticălosul meu suflet în peștera iadului, ci tu cu solirile tale Maică întinde-mi o mână de ajutor.
Prea Cuvioasă Maică parascheva, milostivește-te și ajută la cererea robilor tăi.
Picături de lacrimi a scoate din adâncul inimii prin care să-mi spăl necuratele patimi ale sufletului și ale trupului, cu solirile tale dăruiește-mi Maică, pururea pomenită.
Slavă.
Nestatornicia minții mele și Cunoscând în mine însumi mulțimea păcatelor mele, fără de pâră și mai înainte de judecată, judecat și osândit sunt eu, ticălosul ci }ie ca Mântuitorul tuturor, fie-}i milă de mine, pentru solirile Prea Cuvioasei Parascheva.
Și acum.
Fecioară plină de dar, ceea ce ai născut bucuria care s-a dat în dar la toată zidirea, întunericul întristării, ce vrăjmașul aduce asupră-mi ca să mă piardă, degrabă îl risipește.
Mântuiește din nevoi.
Mântuiește din ispita vrăjmașului pe robii tăi, că Ziditorul te-a arătat, o prea frumoasă fecioară, apărătoarea și păzitoarea turmei Sale.
Cercetează bolile noastre cu milostiv ochiul tău, căci apărarea ta o avem, Prea Cuvioasă, adevărată doctorie de mântuire.
Sedealna, glasul al 2-lea:
Nestatornicia minții mele și Făcând rugăciunea ta către Domnul, tămăduiește bolile noastre cele sufletești și trupești, pururea pomenită și de toată primejdia ne izbăvește, miluind pe cei ce te roagă de nevoi și de stricăciunea cea pierzătoare.
CANON
Cântarea a 4-a:
Irmos: Am auzit, Doamne.
De tânguirea cea veșnică cu mijlocirea ta, o prea frumoasă fecioară, mântuiește pe robii tăi, pe cei ce au lucrat fapte vrednice de lacrimi.
Prea Cuvioasă Maica Parascheva, milostivește-te și ajută la cerearea robilor tăi.
Ceea ce din toată inima ai iubit pe Domnul, pe mine care pentru faptele mele cele rele sunt cu totul urgisit, prin mijlocirea ta tu iarăși mă împacă.
Slavă.
Fiind rănit prin cumplite săgeți înveninate ale potrivnicului, plâng ticăloasa soartă a sufletului meu, ci Tu, Hristoase, mântuiește-mă.
Și acum.
Ceea ce ai născut pe doctorul Care a tămăduit rana cea mare a oamenilor, nu trece cu vederea inima mea cea care este chinuită de boli grele.
CANON
Cântarea a 5-a:
Irmos: Luminează-ne pe noi.
Fiind căzut în groapa stricăciunilor și zicând cumplit, prin rugăciune strig către tine, o Prea Cuvioasă Maică, nu mă lăsa să pier.
Prea Cuvioasă Maica Parascheva, milostivește-te și ajută la cerearea robilor tăi.
Prea Frumoasă mireasă a lui Hristos cea neîntinată, cu rugăciunile tale, miluiește-mă pe mine cel rănit cu rănile poftelor, ștergând greșelile mele.
Slavă.
Nu mă lepăda, Iisuse, de la fața Ta, pentru mărimea îndurărilor Tale, ci în dar mă mântuiește, prin mijlocirea Prea Cuvioasei Tale Parascheva.
Și acum.
Tămăduiește, Curată, neputința sufletului meu, cercetării tale învrednicește-mă și-mi dăruiește sănătate cu rugăciunile tale.
CANON
Cântarea a 6-a:
Irmos: Rugăciunea mea voi înălța.
Ticălosul meu suflet s-a făcut ca pământul neplouat, neavând putere a da roduri bune, ci picând roua milei Tale, de toată greutatea, Stăpâne, îl vei izbăvi pe el prin rugăciunile Prea Cuvioasei Tale Parascheva.
Prea Cuvioasă Maica Parascheva, milostivește-te și ajută la cerearea robilor tăi.
Înaintând, o, suflete, veșmântul nunții, cum vom cuteza să intrăm împreună cu chemații cei aleși în cămara cea cerească a lui Hristos? Cum nu vom fi urgisiți de Dumnezeu? Ci, o Prea Cuvioasă, cu rugăciunile tale mântuiește-ne.
Slavă.
Nu primi, Stăpâne, a intra la judecată sluga Ta, căci dacă nimeni viețuind întru această lume nu se va îndrepta înaintea Ta, dar eu cel ce am întrecut pe toți în păcate multe cum mă voi arăta?
Și acum.
Stinsu-s-a viața mea, Stăpână, în dureri și anii mei toți în suspinuri; virtutea mea, Fecioară, de multă lipsă a slăbit, căci am mâniat pe Dumnezeu, pe care cu rugăciunile tale îmblânzește-L spre mine.
Mântuiește din nevoi.
Mântuiește de ispita vrăjmașului pe robii tăi, căci Ziditorul te-a arătat, o prea frumoasă fecioară apărătoarea și păzitoarea turmei tale.
Cercetează bolile noastre cu milostiv ochiul tău, căci apărarea ta avem, Prea Cuvioasă, adevărată doctorie de mântuire.
Prea Cuvioasă Maica Parascheva, milostivește-te și ajută la cerearea robilor tăi.
Înaintând, o, suflete, veșmântul nunții, cum vom cuteza să intrăm împreună cu chemații cei aleși în cămara cea cerească a lui Hristos? Cum nu vom fi urgisiți de Dumnezeu? Ci, o Prea Cuvioasă, cu rugăciunile tale mântuiește-ne.
Slavă.
Nu primi, Stăpâne, a intra la judecată sluga Ta, căci dacă nimeni viețuind întru această lume nu se va îndrepta înaintea Ta, dar eu cel ce am întrecut pe toți în păcate multe cum mă voi arăta?
Și acum.
Stinsu-s-a viața mea, Stăpână, în dureri și anii mei toți în suspinuri; virtutea mea, Fecioară, de multă lipsă a slăbit, căci am mâniat pe Dumnezeu, pe care cu rugăciunile tale îmblânzește-L spre mine.
Condac, Glasul al 2-lea
Cele de sus căutând
Cu multă postire trupul subțiindu-ți, ți-ai ridicat mintea către Dumnezeu și viață netrupească în trup ai viețuit, pururea pomenită Parascheva, lepădând meterialnica tulburare, pentru aceasta acum te înveselești cu cetele îngerești.
CANON
Prochimen: Pomeni-voi numele Tău întru tot neamul și neamul.
Stih: Ascultă fiică și vezi pleacă urechea ta.
Evanghelia
Diaconul: Înțelepciune drepți.
Din Sfânta Evanghelie de la Marcu, citire:
(XI, 22-26)
Nu mă lepăda, Iisuse, de la fața Ta, pentru mărimea îndurărilor Tale, ci în dar mă mântuiește, prin mijlocirea Prea Cuvioasei Tale Parascheva.
Și acum.
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că orcine ar zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce va spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă. Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați de vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greșelile voastre.
Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Milostive.
Slavă, glasul al 2-lea:
Pentru rugăciunile Prea Cuvioasei Parascheva, Milostive.
Și acum.
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive.
Stihira, glasul al 6-lea:
La tine, prea frumosă fecioară Parascheva, aduc rugăciunile mele, pe aceasta ascultă-le și le du înaintea Ziditorului, căci toată îndrăzneala de la mine s-a depărtat, cunoscând răutatea necuvioaselor mele fapte și a cumplitelor cugete și cuvinte, cu care milele Acestuia spre mânie le-am întărâtat și acum trebuindu-mi tare ajutorul Lui, a-l cere nu îndrăznesc, ci tu Prea Cuvioasă fii mijlocitoare.
Cu statornicie de gând s-a socotit de tine, Maică, aurul ca gunoiul, pentru aceasta pleacă inima mea cu rugăciunile tale la curată mărturisire către Dumnezeu, ca să nu cad în cumplit adâncul lăcomiei.
Prea Cuvioasă Maica Parascheva, milostivește-te și ajută la cerearea robilor tăi.
Cu frica Domnului îndrăgește, Maică, pornirile trupului meu, care năzuiesc fără de cale ca să surpe ticălosul meu suflet în adâncurile iadului.
Slavă.
Cine mă va izbăvi de focul gheenei și de întunericul neluminos, pe mine cel ce am păcătuit, vrednic de toată pedeapsa, fără numai tu, apărătoarea mea, miluiește sufletul meu cel amărât Cuvioasa lui Hristos.
Și acum.
Cu puterea ta Fecioară pe cel cumplit slăbănogit păcătos sufletul meu întă- rește-l, căci m-a lăsat virtutea mea, nemaipovățuindu-mă la căile Domnului.
CANON
Cântarea a 8-a:
Irmos: Pe împăratul ceresc.
Cela ce înfrumusețezi cetele cuvioșilor cu străluciri îngerești, Mântuitorul meu primește rugăciunile acestora care se aduc ție pentru noi.
Prea Cuvioasă Maica Parascheva, milostivește-te și ajută la cerearea robilor tăi.
Sufletul meu cel cuprins de spinii poftelor umple-l Prea Cuvioasă de dorul Stăpânului și-l arată pe dânsul aducător de roadă.
Binecuvântăm pe Tatăl.
De rea credința ereticilor și de mânia vrăjmașilor care ne asupresc, păzește pe robii tăi cu rugăciunile tale, Prea Cuvioasă Parascheva.
Și acum.
Grijile cele deșarte depărtează-le de la sufletul meu totdeauna, Fecioară, pentru ca să laud pe Fiul tău cu osârdie.
CANON
Cântarea a 9-a:
Irmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu.
Greșit-am, Mântuitorul meu, și cu fărădelegi toată petrecerea vieții am cheltuit, mărturisind, Hristoase fie-ți milă de robii Tăi, cu mijlocirile Prea Cuvioasei Tale.
Pe apărătorii credinței, împărații și domnitorii noștri, pe cununa preoților și pe tot poporul, Prea Cuvioasă Parascheva, în pace îi păzește.
Slavă.
Cei ce ne închinăm ție cu credință, Sfântă Treime, în singura ființa Dumnezeirii, cu despărțirea Fețelor, toți să ne mântuim.
Și acum.
Cuvine-se cu adevărat., Sfinte Dumnezeule., Prea Sfântă Treime., Tatăl nostru., Troparele: Miluiește-ne pe noi., Slavă., Doamne miluiește-ne pe noi., Și acum., Ușa milostivirii., Ectenia în care se pomenesc cei ce fac Paraclisul și sfârșitul.
Grijile cele deșarte depărtează-le de la sufletul meu totdeauna, Fecioară, pentru ca să laud pe Fiul tău cu osârdie.
CANON
Exapostilaria
Lacrimile și ostenelile Prea Cuvioasei Parascheva, care a pătimit pentru Tine, le aducem ție, Puternice, și ne rugăm împreună cu dânsa, iartă pe robii Tăi care sunt lipsiți de toată bunătatea și ne mântuiește pe noi de toate nevoile.
Megalinaria
Pilda înfrânării și neîncetat izvorul Moldovei, care izvorăște noianuri de vindecări, pe dumnezeiasca Parascheva cu cucernicie să o cinstim. |